Top 5 atractii turistice in Paris - Woman2woman.ro


Top 5 atractii turistice in Paris

By on octombrie 21, 2012

mancare de post

Share Button

Pentru cei care viziteaza Parisul pentru prima data, turul orasului poate parea naucitor. La fiecare pas, exista un colt de istorie, de frumusete si de stil, dar si locuri care fac din capitala Frantei un spatiu cu adevarat cosmopolit. Ca turist, este bine sa pleci la drum inarmat cu minime cunostinte despre principalele atractii ale orasului. Acest mini-ghid te va ajuta sa deslusesti mai bine misterele Parisului. Iar daca planuiesti sa vizitezi mai multe atractii populare, iti poti cumpara un card special care iti va oferi reduceri de pret substantiale.

Violeta Ene

1. Muzeul Luvru

Putini apuca sa cunoasca Luvrul cu adevarat. Ti-ar trebui cateva zile sa apuci sa zabovesti la fiecare lucrare si sa il vezi pe tot, poate chiar o viata de om ca sa il intelegi. Totusi, este o atractie incontestabila (si cel mai vizitat muzeu de arta din lume), iar marile opere ale lumii sunt gazduite aici. Rembrandt, Caravaggio, Raphael, dar si Leonardo da Vinci cu a sa „Mona Lisa” sunt principalele atractii ale muzeului.

2. Catedrala Notre Dame

Parisul este definit de aceasta catedrala gotica splendida, care atrage mii de turisti in fiecare zi si pentru constructia careia s-a muncit peste un secol. Turnurile sale dramatice, statuile si vitraliile unice iti vor taia rasuflarea. Candva, aici era punctul central al Parisului medieval. Astazi, te poti urca in turnul nordic pentru o panorama superba a orasului asa cum a vazut-o Quasimodo, personajul de roman al lui Victor Hugo.

3. Turnul Eiffel

Mai mult ca orice alta atractie turistica, turnul Eiffel a ajuns sa reprezinte simbolul elegantei Parisului. Putini stiu insa ca acesta n-a fost primit bine de parizieni. In 1889, la terminarea constructiei, turnul de fier era cat pe ce sa fie daramat. De atunci si pana azi a atras peste 200 de milioane de vizitatori care urca in turn pentru a se bucura de privelistea uimitoare a Parisului.

4. Tur cu vaporul pe raul Sena

Un alt simbol al Parisului este Sena, iar un tur cu vaporul pe rau trebuie bifat atunci cand vizitezi capitala Frantei. Poti sa te urci la Turnul Eiffel sau la Catedrala Notre Dame si sa vizitezi pe apa, din drum, si alte atractii turistice, monumente si cladiri istorice, poduri pline de ornamente, piatete si canale intortocheate. Tot in vapor te poti bucura de o cina romantica sau poti profita de o masa in familie, in aer liber. Companiile cu traditie care ofera plimbari cu vaporul pe Sena sunt Bateaux Mouches si Bateaux Parisiens.

5. Bazilica Sacre Coeur

Cu domul sau alb inconfundabil, Bazilica Sacre Coeur este situata pe cel mai inalt deal din Paris, Montmartre. Finalizat in 1909, monumentul impresioneaza prin interioarele mozaicale de aur si terasa construita in scari de unde poti zari stradutele cu magazine pestrite de suveniriri. De la bazilica la distractie drumul este foarte scurt: la poalele aceluiasi deal se afla si faimosul cabaret Moulin Rouge.

 

Share Button

LASA UN RASPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *