Ingrijiri de toamna in gradina ta
By Violeta Ene on septembrie 14, 2012
Toamna s-a instalat cu drepturi depline, iar gradina ta are nevoie de ingrijiri speciale. Gazonul, pomii fructiferi si florile care te-au bucurat cu parfumul lor de-a lungul verii trebuie curatate si pregatite pentru iarna ce se anunta a fi geroasa.
Violeta Ene
Cu siguranta vrei sa te bucuri din nou de plante sanatoase, de aceea trebuie sa ii acorzi si gradinii tale cateva ore din timpul tau liber, la care sa adaugi un strop de pasiune. Iata cateva sfaturi de ingrijire a gradinii pe timp de toamna:
- Acorda atentie speciala trandafirilor. Inlatura cu o grebla frunzele cazute care pot fi purtatoare de boli si adauga compost si pamant la radacini. Fereste trandafirii de frig invelind crengile intr-un sac de panza umplut cu paie!
- Adauga ingrasaminte ca sa pregatesti solul pentru plantarile din primavara. Te vei asigura astfel ca pamantul va fi sanatos si dupa ce va trece de iarna.
- Planteaza bulbii de toamna pentru narcise, lalele, zambile, crini, ghiocei de gradina si alte flori care te vor incanta in primavara.
- Perioada ideala a plantarii pomilor fructiferi este tot toamna. Daca vrei sa te bucuri de fructe precum caise, visine, zmeura sau capsune, poti planta pomii sau tufele intr-un sol fertilizat, preferabil de tip cernoziom.
- Ca sa supravietuiasca iernii, toate plantele au nevoie de o udare ca la carte in timpul toamnei. Uda in special pomii fructiferi, dar si celelalte plante.
- Inainte de venirea primului inghet trebuie ingrijit si gazonul. Iarba trebuie taiata cat mai scurt, fertilizata si imbogatita prin plantarea de noi seminte.
- Curata intreaga gradina inlaturand frunzele moarte, plantele degerate, crengutele uscate si buruienile. Spor la gradinarit!
0 comments