Tipuri de nunta: casatoria civila
Exista multe feluri in care oamenii isi unesc destinele, iar unul dintre cele mai populare este casatoria civila. Woman2Woman iti va dezvalui cele mai importante lucruri despre jumatatea de ora pe care o vei petrece cu alesul tau la primarie.
Violeta Ene
Cununia civila este o ceremonie prezidata de o autoritate a orasului, uneori chiar de catre primar, dar cel mai adesea de catre ofiterul de stare civila. Astfel de casatorii pot face si ele apel la o forta divina precum Dumnezeu, dar in general ele nu fac referinta la o anumita religie. Ca si petrecerile de nunta, cununiile civile pot fi simple sau elaborate, in functie de numarul de invitati. In orasele mari, ele au loc la Casa de Casatorii, iar in localitati mici chiar in sediul „central” al Primariei, aflat uneori intr-o scara de bloc. Un cuplu se poate casatori civil in sectorul sau localitatea de care apartin, de aceea unii indragostiti fac diverse mutatii avantajoase de domiciliu chiar inainte de a pregati dosarul pentru cununie. Acesta poate contine acte precum:
- declaratia de casatorie care se completeaza si se semneaza la depunerea dosarului;
- actele de identitate;
- certificatele de nastere (original si copii);
- adeverinta medicala de la medicul de familie care sa ateste faptul ca va puteti casatori (valabila 14 zile).
Tot la depunerea dosarului, cuplul isi va nota preferinta pentru unul sau alt nume de familie, asa ca fiti hotarati amandoi care va fi acela, pentru a evita discutiile pe ultima suta de metri. Dupa ce veti spune „da” in fata ofiterului starii civile, veti semna intr-un registru cu noul nume, asa ca pregatiti-va dinainte semnatura daca nu vreti sa inventati una pe loc 🙂 Semnatura aceea va aparea pe certificatul de casatorie, nu doar in registre, asa ca este foarte posibil sa fie cea pe care o veti pastra pana la sfarsitul vietii.
La cununia civila, trebuie sa spuneti amandoi un „da” tare si hotarat, fara sa radeti sau sa luati in bascalie ceremonia. Pare greu de crezut, dar este posibil sa vi se para teribil de amuzant, iar daca „da”-ul vostru nu este suficient de hotarat, ofiterul poate amana sau chiar anula ceremonia.
Sursa foto: mirificstudio.com





















0 comments