Gestioneaza crizele de furie ale copilului!
Poate iti mai amintesti reclama “Je veux les bonbons” cu un pusti care se tavaleste si tipa intr-un supermarket, in timp ce taticul lui rabdator se gandeste cum sa gestioneze ciudata situatie. Daca esti deja mamica sau traiesti in jurul copiilor, cu siguranta stii ca astfel de crize nu sunt iesite din comun, mai ales cand cei mici pasesc in cel de-al treilea an de viata.
Violeta Ene
Crizele de nervi ale copiilor, manifestate prin plans, tavalit si chiar violenta, apar in contextul in care li se refuza ceva sau nu li se face pe plac. Psihologii explica aceste manifestari prin faptul ca cei mici nu stiu sa isi gestioneze emotiile, neavand mecanismele potrivite de a intelege un refuz. Situatia nu este deloc usoara nici pentru parinti, mamele cerand adesea sfatul celor din jur sau al unui specialist cand crizele se intetesc, iar copilul pare a fi scapat din frau. Exista insa cateva metode de a gestiona crizele de nervi ale copilului testate si de Woman2Woman:
1. Incearca sa iti intelegi copilul in profunzime ca sa afli de ce se manifesta astfel. Crizele lui de furie pot avea legatura cu faptul ca in ultimul timp ai lucrat prea mult peste program sau ca in familie au aparut certuri pe care el le percepe ca pe un conflict interior. Valorifica timpul petrecut cu cel mic, inventati jocuri noi impreuna, pictati tablouri si alergati in parc! Vei vedea ca manifestarile lui de furie se vor reduce ca frecventa si ca intensitate.
2. Crizele de furie apar de obicei cand copiii incep sa isi contureze personalitatea, observand ca parerile si dorintele lor sunt importante pentru adulti. Dar la 2-3 ani, copilul trebuie sa stie si ce inseamna regulile. Cu cat programul lui zilnic este bine respectat, inclusiv din punct de vedere al alimentatiei, cu atat el va intelege ce are voie sa ceara si ce nu.
3. In niciun caz nu folosi violenta verbala si fizica asupra copilului. Acestea au consecinte dezastruoase pe termen lung. In timpul crizelor de furie, s-ar putea sa observi ca nici macar nu te aude. Asteapta sa se linisteasca si vorbiti apoi despre faptele sale. Il poti pedepsi confiscandu-i jucariile preferate, pe care apoi le poate recupera prin fapte bune. Astfel, va invata ca un comportament negativ are consecinte, la fel ca si unul pozitiv.
4. Descopera care sunt momentele-cheie in care se declanseaza crizele de furie ale micutului. Se intampla cand il duci la gradinita sau cand ii refuzi o placere alimentara (ceva dulce)? Se intampla in parc cand este respins de un copil sau cand ii spui ca trebuie sa plecati acasa? Daca stii care sunt momentele ce ii declanseaza copilului criza de furie, poti gestiona mai bine situatia, prevazand-o dinainte sa plecati si fiind pregatita. De exemplu, poti evita sa mergi la cumparaturi cu cel mic daca de fiecare data se tavaleste prin magazine dupa ceva dulce, cu atat mai mult inainte de ora de masa.





















0 comments