Efectele migrarii asupra familiilor – O abordare psihologica
Emigrarea reprezinta un fenomen cu care tara noastra se confrunta masiv in ultimii ani, ceea ce determina transformari majore la nivelul psihicului, cu repercursiuni care se manifesta si asupra familiei emigrantului. In prezent, un numar din ce in ce mai mare de indivizi se deplaseaza in afara tarii, iar o parte din acestia revin in tara de origine.
Adaptarea la noua cultura, presupune o serie de schimbari majore, urmate de un interval de intrare in rutine si acomodare, care dureaza aproximativ 6 luni, iar succesiunea de etape se repeta si la intoarcerea acasa, cand individul este nevoit sa se reacomodeze la cultura de origine. Procesul de constructie a unei noi identitati este similar cu cel parcurs de individ la iesirea din adolescenta si intrarea in viata adulta, ceea ce presupune o forma de soc al identitatii.
Adaptarea la o noua cultura se resimte la nivel emotional sub forma de trecere printr-o perioada de doliu, de pierdere care genereaza emotii negative, precum confuzie, neajutorare si anxietate, ceea ce poate dezvolta cel putin o stima de sine scazuta. Esecul adaptarii culturale se traduce prin incidenta crescuta a unor probleme de sanatate fizica sau mentala ori intampinarea unor probleme de ordin psihologic (de ex. depresie, anxietate, atacuri de panica). In acest sens, e important de remarcat faptul ca incidenta suicidului in randul imigrantilor e mai mare decat in randul nativilor unei tari, ceea ce ne duce cu gandul la problemele de adaptare.
Citeste mai departe pe Psihosolutii.ro
Related Posts
Latest News
-
Stomatologia pentru copii: ce trebuie sa stii despre ingrijirea dentara a celor mici
Sanatatea orala a copiilor este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa a...
- Posted martie 23, 2026
- 0
-
Ikigai in business si in viata – povestea Ralucai Prodan, CEO Longevity Care
Nu toate drumurile sunt drepte. Unele ocolesc, se schimba, te...
- Posted martie 17, 2026
- 0
-
Ce ar trebui sa stie femeile aflate la menopauza despre cafea – beneficii si riscuri ascunse
Menopauza aduce schimbari importante in corpul femeilor, iar alimentatia si...
- Posted februarie 24, 2026
- 0
-
Energia care te ajuta sa economisesti: panouri solare si camere cu panou solar
Pe masura ce costurile cu energia cresc si grija pentru...
- Posted februarie 24, 2026
- 0
-
Alexandra Olteanu, despre descoperirea bucuriei și a echilibrului prin IKIGAI
Când ritmul vieții este rapid și presiunile zilnice ne copleșesc,...
- Posted februarie 9, 2026
- 0
-
Cum poate tehnologia laser Endolift sa inlocuiasca liftingul chirurgical clasic – evolutia interventiilor estetice catre solutii minim invazive
In universul modern al infrumusetarii, dorinta de a pastra un...
- Posted februarie 9, 2026
- 0
-
„Don Quijote”: magie, grație și pasiune pură
Recunosc, nu credeam că un spectacol de balet de aproape...
- Posted februarie 7, 2026
- 0
Retetele Monei
- Bananele si versatilitatea lor in alimentatie – tot ce ar trebui sa stii, de la procesul de coacere la beneficii
Bananele sunt printre cele mai accesibile si iubite fructe din lume, fiind […]
- De ce nu reusesti sa slabesti chiar daca mananci corect
Mananci echilibrat, respecti orele meselor, ai renuntat la dulciuri si faci […]
Comunicate-PR.ro
Cele mai noi comunicate de presa
- Ghid pentru antreprenori: 6 măsuri esențiale de securitate cibernetică care îți protejează compania de un blocaj
Continuitatea operațională este un obiectiv critic pentru companiile care depind de […]
- Atunci când crește numărul de agenți, crește și nevoia de control. Află cum te ajută Optimall SFA să ții costurile sub control
Costurile cresc, presiunea pe bugete se simte din ce în ce mai tare, iar extinderea echipei de […]
Viata-sanatoasa.ro
- Alegeri sanatoase care iti transforma...
Viata moderna aduce provocari constante si ne solicita energie in fiecare zi. […]
- Solutii medicale moderne pentru...
Transpiratia excesiva poate deveni rapid un obstacol in viata de zi cu zi, […]
-
Stomatologia pentru copii: ce trebuie sa stii despre ingrijirea dentara a celor mici
Sanatatea orala a copiilor este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa...
- martie 23, 2026
- 0
Afaceri si Leadership Feminin
- „Cred în proiecte construite cu sens, în inovație și în impact real” – Raluca Prodan, CEO Longevity Clinic
Un lider care a trecut prin construcția, scalarea și exit-ul unor businessuri […]
- Roxana Gheorghe (Axini) – MCC
Sectiunea „Oameni care inspira” e sustinuta de InterviurileIKIGAI.ro […]
- Cristina Anghel – Fondatoare ESSENTRIX by Cristina Anghel
Sectiunea „Oameni care inspira” e sustinuta de InterviurileIKIGAI.ro […]
Noutati
-
Stomatologia pentru copii: ce trebuie sa stii despre ingrijirea dentara a celor mici
Sanatatea orala a copiilor este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa a...
- martie 23, 2026
- 0
-
Ikigai in business si in viata – povestea Ralucai Prodan, CEO Longevity Care
Nu toate drumurile sunt drepte. Unele ocolesc, se schimba, te...
- martie 17, 2026
- 0
-
Ce ar trebui sa stie femeile aflate la menopauza despre cafea – beneficii si riscuri ascunse
Menopauza aduce schimbari importante in corpul femeilor, iar alimentatia si...
- februarie 24, 2026
- 0
-
Energia care te ajuta sa economisesti: panouri solare si camere cu panou solar
Pe masura ce costurile cu energia cresc si grija pentru...
- februarie 24, 2026
- 0
-
Alexandra Olteanu, despre descoperirea bucuriei și a echilibrului prin IKIGAI
Când ritmul vieții este rapid și presiunile zilnice ne copleșesc,...
- februarie 9, 2026
- 0
LumealuiJunior.ro
- Reguli pe care parintii trebuie sa le stie despre zonele restrictionate din parcurile aflate in...
Renovarile din parcuri sunt necesare pentru modernizarea spatiilor de joaca, insa pot crea zone […]
- Cum alegi un cabinet ginecologic în Iași în care să ai încredere pe durata sarcinii
Pentru orice femeie însărcinată sau care își dorește un copil, alegerea unui medic ginecolog […]
- Cum alegi mărimea corectă la brățări pentru copii?
Copiii sunt ființe excepționale, îi iubim și vrem să le creăm experiențe memorabile din […]
Comunicare-Online.ro
- De ce să alegi un software CRM 100% integrat în sistem ERP
În multe companii, relația cu clienții și administrarea operațiunilor interne merg încă pe […]






















0 comments