Psihoterapia si otravurile emotionale

Scris de: la data: December 11, 2011
Share Button

Autor: Psiholog Delia Ciobancan Psychedeli.ro

Delia Ciobancan - psihologHrana si otravurile emotionale sunt atat de amestecate, incat este dificil sa vedem diferenta dintre ele. Pentru a supravietui sunt extreme in care este nevoie sa folosim hrana toxica sau, sa ne descurcam sa ne extragem ce hrana putem din otravurile aflate la indemana.

In momentele cruciale, oamenii se ranesc singuri si se intreaba daca nu cumva exista ceva dinauntru ce lucreaza impotriva lor. Acesti indivizi uneori infloresc in dezastre pe care le favorizeaza. Altii se otravesc cu ura de sine, iar ceea ce urmeaza in viata lor este un dezastru prelungit. Se simt invalizi si ajung prada inertiei depresive sau oboselii masochiste, ingropati in inutilitate.

Drumul catre psihoterapie

Oamenii vin in psihoterapie atunci cand toxinele acumulate ameninta sa intoxice sensul sanatos al vietii, cand percep pericolele vietii si vor ajutor pentru a putea negocia cu ele, cand sunt constienti ca tendintele distructive din ei insisi ii pot duce la fatale greseli.

In psihoterapie vin oameni care simt ca au dreptul la lucrurile bune ale vietii, dar sunt contaminati cu ceva inexplicabil care comploteaza impotriva lor. Aparent increzatori, incep sa priveasca la posibilitatea existentei fortelor toxice.

Dar vin si oameni adusi de altii care abia daca simt ca au dreptul sa traiasca. Forta distructiva face multa treaba in interiorul lor, hranita constant dintr-un mediu otravit.

Dragostea si ura

Otrava se poate extrage in aceeasi masura si din dragoste ca si din ura. Cei otraviti de ura stiu ca se confrunta cu lipsa stimei de sine din lipsa iubiri, a respectului, a tratatiei proaste. Le este atat de greu sa se detaseze de senzatia ca a fi urat este ceva normal, incat momentele de fericire ii fac sa se simta ciudati si ireali. Ei pot suporta doar momentele de fericire, nu o viata fericita.

Cei otraviti de dragoste sufera de o nemasurata indoiala de sine. Nu isi pot da seama de unde le vin lucrurile rele.

Cine ar putea crede ca dragostea poate ucide?
Sinele lor este sufocat de demonstratii de iubire care mascheaza ura.

Dragostea parinteasca nu este pura

Un parinte care iubeste poate turna o nelimitata enegie negativa in copil, cand dragostea lui otraveste. Copilul este tinta celor mai profunde sentimente ale parintelui, a energiilor reprimate, al amestecului nediferentiat de rau si bine compus cum ar fi, din control anxios, ingrijorare, amenintarea mortii, ambitia, ura de sine. Iubirea parinteasca nu este pura.

Parintii vad adesea in copii extensii ale lor, hrana si stimulente pentru propriul sens. Granitele dintre parinte si copil nu sunt mereu clare. Copilul este hranit cu asteptari si presiuni imense si incearca sa digere nutrientii psihici evitand ce este toxic, dar nu fara pagube. Nimeni nu scapa de elementele toxice din hrana securizanta. Cand copiii cresc intr-o atmosfera de ura si percep viata ca pe o mlastina din care se scurg emotii putrede sau pietrificate aerul respirat devine toxic. Sistemul acestor copii invata sa se adapteze la toxinele acestea si au senzatia ca nu mai pot trai fara ele. Asa se naste tendinta de a se imbolnavi, de a se prabusi cand ar trebui sa faca ceva bine pentru ei.

Iubirea parinteasca amestecata cu dorinta de succes poate actiona ca un bumerang, destramand dorinta de contact uman. Te poti trezi facand parte dintr-o familie in care nu a existat incurajarea unei cresteri adevarate a Sinelui. In schimb s-a pus accent pe performanta, pe pricepere. Deprinzi dragostea de propriul succes pierzand iubirea pentru ceilalti. Dorinta de succes duce uneori la deprivare daca presupune plasarea in tipare stramte si cerinte de tot felul. Senzatia de deprivare duce la prabusirea de sine, la o agonie coplesitoare. Nevoia de a recladi viata pe fundatii sanatoase este lupta care se va da intre prapastia dintre implinirea pe care ti-o imaginai si mizeria care devine in timp insuportabila. Vine un timp cand te intrebi ce anume constituie o viata esentialmente hranitoare.
O supradoza de toxine emotionale amestecate cu hrana poate avea consecinte somatice grave, poate amari sensul vietii cuiva si poate influenta dorinta de a trai sau de a muri a acelei persoane sau te poate face incapabil de a da nastere generatiei urmatoare.

Viata fara toxine emotionale

Exista si persoane care simt ca viata trebuie eliberata definitiv de toxine si ca trebuie sa poata trai fara tulburari. Aceste persoane se poarta ca si cum lumea nu ar avea “paraziti”. Copiii se pot dovedi paraziti pentru parintii care incearca sa isi faca vietile relativ libere de turbulente. Problemele pe care le aduc copiii sunt mai intai minimalizate, apoi creste ciuperca neincrederii. Uneori emotiile sunt tratate ca si cum ar fi toxice, apoi devin toxice.
Copilul are tendinta de a presupune ca ceea ce exista este normal. Ar putea trece ceva timp pana cand un copil deformat ar putea intelege ca este deformat. Initial el se simte normal si cu timpul se poate vedea din afara. Apoi apar moduri conflictuale de a te simti normal, fiindca sentimentul normalitatii este otravit.
Sentimentul normalitatii unui copil infirm il ajuta sa se foloseasca la maximum de propria persoana in timp ce, o normalitate otavita poate face ca un individ bine inzestrat fizic sa se simta diform si sa rateze sansele pe care i le ofera viata.

Sunt atat de multe feluri in care cineva se poate simti bine sau rau cu el insusi. Chiar si simtul vital poate fi perceput ca “normal” sau “anormal”. Oamenii isi anuleaza vietile, uneori partial, uneori masiv, fara a se sinucide in adevaratul sens al cuvantului.
Ceea ce se ofera ca hrana poate fi in acelasi timp searbad si violent. Indivizii obligati sa aiba de-a face cu o astfel de hrana sunt prizionerii interiorului si exteriorului lor.

Paradoxul vietii

Starea de bine si vitalitatea unei persoane se nasc din aceleasi lucruri care aduc si necazuri. Sunt situatii care privesc imposibilitatea de a distinge hrana de toxine. Ne gasim noi insine in pozitii in care ne hranim singuri cu lucrurile care ne otravesc si ne otravim cu lucrurile care ne hranesc.
Ce poti face atunci cand atasamentul fata de hrana toxica ameninta viata si cand migrarea catre o hrana mai putin toxica este la fel de periculoasa? Exista posibilitatea sa te poti salva?
Ce combinatie de credinta, realism, sinceritate, intelepciune si viclenie poate face posibil acest lucru?
Nici cea mai profunda boala nu poate fi vindecata fara o bucatica de rai. Unele miracole apar in locuri ascunse departe de viata obisnuita.

Terapia ajuta oamenii sa gaseasca asemenea locuri si sa creada in ele, asa incat, cu timpul, Sinele paradiziac, cel infernal si cel pamantesc sa devina parteneri.
Amestecul de distrugere si dorinta pe care le presupun relatiile, ii asteapta si pe cei timizi, si pe cei curajosi.

Autor: Psiholog Delia Ciobancan Psychedeli.ro

Share Button

Ti-a placut acest articol? Da-i un vot si posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *