Inspiratie pentru accesorii si cadouri de nunta
Esti in cautarea unor idei originale pentru accesorii si cadouri de nunta? Toate aceste lucruri mici care fac din casatoria voastra un eveniment unic par detalii, dar sunt extrem de importante. Arunca un ochi printre ideile noastre de obiecte personalizate si gaseste-ti si tu inspiratia!
Violeta Ene
Sticlute cu harti
Impresioneaza-ti invitatii cu un cadou original la sfarsitul petrecerii de nunta. In locul clasicelor sticle de vin sau tuica, ofera niste sticle personalizate cu harti. Cele din imagine sunt realizate de Whimsy and Ink si sunt facute pe comanda. Ele ilustreaza orase vechi, tari indepartate sau vreun satuc uitat de lume. Poate fi locul unde ati facut prima calatorie sau orasul unde v-ati cunoscut.
Mr. and Mrs… Smith?
Exista magazine hand-made online care produc inscriptii si indicatoare la comanda. Un exemplu este „Mr. and Mrs.”, care poate fi personalizat in functie de cerinte. Design-ul este simplu, haios si poate fi schimbat si in functie de culoarea si tematica nuntii.
Poster de nunta cu amprente
Flutterbye Notes foloseste amprentele cuplurilor pentru a crea postere aniversare unice, personalizate. Designerii cred ca important este sa avem la nunta obiecte de arta, decoratiuni si accesorii care au o semnificatie.
Meniu pe tabla
Aceste meniuri pe tabla personalizate de Rivche au pornit de la o idee de nunta pe care a avut-o mireasa, actualmente designer. Ea si-a dorit sa-si intampine invitatii cu un meniu, dar la momentul respectiv niciun magazin online sau traditional nu oferea astfel de obiecte. Dupa cateva incercari si tehnici diferite de aplicare, ea a reusit sa isi creeze singura primul meniu pe tabla cu care si-a intampinat invitatii la petrecere.
Mini-palarie pentru mirese
Aceasta mini-palarie creata de Fine and Fleurie foloseste matase dupioni. Designerii creeaza obiecte unicat din texturi contrastante, unde detaliile conteaza cel mai mult. De exemplu, aceasta palarioara combina matasea delicata si fina cu niste frunze metalice. O mireasa din Franta a comandat deja acest accesoriu pentru o nunta care va avea loc in ianuarie la un castel de poveste.
Sursa foto: Etsy.com
0 comments