Ce stii despre boala Lyme?
Sezonul cald reprezinta un prilej de bucurie pentru multe persoane. Ne duce cu gandul la vacante, plimbari in natura, la iarba verde si gratare. V-ati gandit vreodata ca va puteti alege cu o infectie? Boala Lyme nu este atat de cunoscuta, insa s-a constatat o crestere a numarului de cazuri de acest fel. Riscul cel mai mare de infectare este in perioada de vara, mai-septembrie.
Autor: Florentina Florea
Ce inseamna Lyme?
Boala Lyme (Lyme borrelioza sau borrelioza) este o boala infectioasa produsa de o bacterie numita Borrelia, transmisa omului prin intepatura de capusa (este bine de retinut ca nu toate capusele sunt purtatoare ale bacteriei Borrelia).
Lyme mai este supranumita si „boala cu 1000 de fete” din pricina faptului ca, afectand intregul organism, simptomele ei sunt similare cu cele ale altor boli. Reactia individuala fata de agentul patogen este foarte diferita de la om la om, de aici si multitudinea de manifestari.
Zonele predispuse ciupiturii
Capusele pot ciupi in orice zona a corpului, dar prefera anumite zone, cum sunt:
- zona din spatele urechilor
- partea din spate a gatului
- zona de la subrat
- zona vintrelor
- zona din spatele genunchilor
Preventia
Daca va aventurati in aer liber, tineti cont de urmatoarele sfaturi:
- Purtati pantofi sau ghete inchise, camasi cu maneca lunga si pantaloni lungi. Bagati-va pantalonii in ghete pentru a impiedica capusele sa vi se urce pe picioare
- Purtati haine de culori deschise pentru a putea vedea usor capusele
- Daca aveti parul lung, tineti-l strans sau acoperit cu o sapca sau un batic pentru a va proteja si mai mult
- Cand sunteti in aer liber, nu stati pe pamant
- Cand sunteti in aer liber uitati-va des la voi si la copil ca sa nu aveti capuse
- Spalati toate hainele dupa ce parasiti zonele infestate cu capuse, faceti baie si samponati parul copilului cu atentie pentru a elimina eventualele capuse pe care nu le-ati vazut
- Insecticidele care contin DEET (cititi instructiunile ca sa vedeti daca au N,N-dietil-meta-toluamida) pot ajuta la distrugerea capuselor. Alegeti un insecticid cu concentratia de DEET intre 10% si 30. In general, DEET nu trebuie aplicat mai des de o data pe zi si nu este recomandat bebelusilor sub 2 luni. DEET poate fi folosit pe pielea expusa, precum si pe haine, sosete si pantofi, dar nu trebuie aplicat pe fata, pe sub haine, sau pe mainile copiilor mici
Sursa: hardinmd.lib.uiowa.edu


















0 comments