Cum alegi jucariile pentru un copil
Din multitudinea de jucarii care exista acum in magazine, nu ar trebui sa fie prea greu sa gasesti jucaria potrivita pentru un copil. Cu toate acestea, daca nu esti mama si daca nu stii foarte multe despre jucarii, poate ar trebui sa citesti acest articol, care te va invata cum poti sa cumperi jucaria potrivita in functie de varsta si personalitatea copilului.
Sunt cateva criterii pe care trebuie sa le iei in calcul atunci cand achizitionezi o jucarie
1. Varsta copilului caruia ii este destinata jucaria
1. 1. Siguranta copilului
O jucarie nu se potriveste copiilor de orice varsta. Si asta depinde in principal de etapa dezvoltarii copilului. Pentru 0-3 ani exista jucarii speciale pe care le poti oferi. Acestea nu contin parti mici, detasabile, care ar putea pune in pericol viata micutului. In primii ani de viata, copiii sunt obisnuiti sa testeze sub toate formele obiectele cu care intra in contact. De asemenea, obiceiul pregnant al copiilor de aceasta varsta este de a introduce in gura toate obiectele pe care le gasesc. Fie ca este vorba despre un obicei ce decurge din alaptat, fie ca isi are ca si principala cauza disconfortul produs de aparitia dentitiei, introducerea obiectelor in gura face ca alegerea jucariilor sa necesite atentie sporita.
Alege siguranta oferita de jucariile pentru care se specifica im mod clar ca sunt potrivite pentru copiii intre 0 (zero) si 3 (trei) ani. Acestea contin parti mari, sunt facute din materiale care nu se rup sau nu se sparg usor, materiale moi, insa rezistente. Obiectele mici sau partile mici ale unor jucarii, care pot fi inghitite sau cele cu margini patratoase pot pune in pericol viata micutului.
1. 2. Jucariile educative specifice varstei
Chiar daca tie ar putea sa ti se para mai interesant un puzzle fromat din 500 de piese, acesta s-ar putea sa nu fie potrivit pentru varsta copilului. In functie de varsta, ai putea opta pentru un puzzle cu mai multe imagini, fiecare format din 2, 3 sau mai multe piese. In ajutor iti vin, insa, specificatiile de pe ambalajul produselor, printre care vei gasi si cea despre varsta pentru care este potrivita jucaria aleasa.
2. Temperamentul copilului
Temperamentul este un alt criteriu pe care trebuie sa il iei in calcul daca vrei sa gasesti cadoul potrivit. In cazul in care copilul pentru care cauti un cadou este mai degraba analitic sau tehnic si are rabdare sa combine piese sau sa analizeze jucariile, un cadou potrivit ar putea fi un joc lego, un puzzle sau o masuta de activitati. Pentru copiii hiperactivi ai putea lua in calcul o masinuta sau o jucarie de impins.
3. Calitatea produselor
Calitatea produselor ar trebuie sa fie un factor decisiv in alegerea cadoului, indiferent de varsta copilului. Incearca sa eviti magazinele de cartier si sa te orientezi catre branduri cunoscute. Preturile sunt putin mai mari, insa vei avea garantia ca produsele sunt de calitate. Oricum, cat de des faci astfel de cadouri?
Foto: freedigitalphotos.net
Vezi si alte articole din categoria Copii
Vezi si alte articole din sectiunea Relatii
0 comments