Tilly Lockey, influencerul cu brațe bionice, vine la Bucharest Tech Week
Tilly Lockey, una dintre cele mai cunoscute voci internaționale în domeniul augmentării umane și al tehnologiei wearable, va urca pe scena Innovation Summit, pe 16 iunie, în prima zi dedicată conceptului Business Summits, parte din Bucharest Tech Week 2025. La doar 19 ani, Tilly este speaker motivațional, social media influencer, model, prezentatoare și ambasador activ al companiei Open Bionics, implicându-se direct în dezvoltarea protezelor Hero Arm – brațe bionice imprimate 3D. Prin exemplul personal, ea oferă o perspectivă autentică asupra modului în care tehnologia poate sprijini incluziunea și mobilitatea.
După amputarea ambelor brațe în copilărie, Tilly a devenit una dintre cele mai vizibile figuri care promovează accesul la tehnologie într-o manieră funcțională și estetică, testând constant noi generații de proteze și oferind feedback esențial pentru optimizarea acestora. Activitatea sa este recunoscută internațional pentru contribuția la schimbarea percepției asupra dizabilității și pentru promovarea diversității, atât pe podiumurile de modă, cât și în mass-media și online.
În cadrul prezentării denumită sugestiv „Bionically Beautiful”, din cadrul Innovation Summit, Tilly va vorbi despre interacțiunea sa directă cu tehnologia bionică, despre rolul utilizatorilor în dezvoltarea inovației și despre modul în care tehnologia wearable poate fi integrată în viața de zi cu zi. Mesajul său se adresează atât profesioniștilor din domeniul AI și tech, cât și celor preocupați de impactul social al inovației.

Participarea sa la Bucharest Tech Week 2025 este una dintre cele mai așteptate apariții ale ediției și completează o agendă bogată. Tilly Lockey este unul dintre cei peste 60 de speakeri care vor urca pe scenele celor 5 summit-uri de business alături de experți din companii globale de top, printre care se numără: Dominik Heinrich (The Coca-Cola Company), Andy Grant (NVIDIA), Sonika Kapil (Microsoft), David Ostrovsky (Meta), Claire Renaud (DELL) sau Nazim Unlu (Novartis). Tematicile abordate vor acoperi o varietate de domenii din zona tech și nu numai, precum AI, supercomputing, arhitectură software, leadership organizațional sau codare asistată de inteligența artificială.
Bucharest Tech Week 2025 debutează în weekendul 14–15 iunie cu Tech Expo, cea mai mare expoziție de tehnologie din România, dedicată publicului larg, desfășurată la Romexpo – Pavilion B1. Vizitatorii vor putea testa aici cele mai noi gadgeturi, dispozitive smart home, vehicule electrice și hibride, soluții de mobilitate urbană, echipamente de gaming și inovații din diverse industrii tech.
În continuarea săptămânii, între 16 și 20 iunie, au loc cele cinci Business Summits – Innovation Summit, Future Summit: AI, HR Masters Summit, AI Coding Summit și Software Architecture Summit – ce reprezintă puncte de întâlnire pentru experți globali, lideri de business și profesioniști din domeniile tehnologiei și inovației, care vor aborda tendințele majore ale momentului prin sesiuni aplicate și conținut exclusiv.
Participarea la oricare dintre cele 5 Business Summits (16 – 20 iunie) se face pe baza unui bilet ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/business-summits. Până pe 28 mai 2025, acesta are un preț special de 299 EUR. Pachetele VIP, care oferă acces la un meeting informal cu unul dintre speakeri, au prețul de 449 EUR.
Accesul la Tech Expo – segmentul evenimentului Bucharest Tech Week dedicat publicului larg (14-15 iunie) – este GRATUIT, cu înscriere prealabilă pe https://www.techexpo.ro/.
Organizatorul Bucharest Tech Week este UNIVERSUM Expo.
Partenerii evenimentului sunt:
Main Partner : BCR
Innovation Summit Partner: Mercedes – Benz
HR Masters Summit Partner : Undelucram.ro
AI Coding Summit Partner: AD/01
Software Architecture Summit: EPAM Romania
Sponsori: PPC Blue, Dreame, DKV Mobility Romania, Endava Romania, certSIGN, IT Smart Systems, Allianz Services, Trenkwalder, Schwarz IT, Samsung, Concentrix, ASUS, FOTC, SanoPass, Enayati Medical City
Communication Partner: SMSO
Internet Partner: VIVA Telecom
Refresh Partner: AQUA Carpatica
###
Despre Universum
UNIVERSUM este cel mai mare organizator privat de evenimente din România, atât ca cifră de afaceri, cât și ca număr de evenimente organizate, cu o experiență de peste 15 ai în domeniu. Organizația acoperă întregul spectru de soluții pentru evenimente prin divizii specializate. Expertiza companiei variază de la producția de evenimente și livrarea de teambuildinguri, până la dezvoltarea de software pentru industria evenimentelor și administrarea propriilor locații pentru evenimente.
Portofoliul UNIVERSUM include evenimente de mare amploare din domeniul tehnologiei (GoTech World, Bucharest Tech Week), evenimente din sectorul imobiliar (Imobiliarium) și evenimente sportive (Legendary – The Sports Community Festival), alături de peste 200 de evenimente corporate personalizate în fiecare an.
UNIVERSUM este una dintre cele doar șase companii românești clasate în „FT 1000 – Europe’s Fastest Growing Companies 2020” de către Financial Times.
Bucharest Tech Week reprezintă festivalul care transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei și care reunește atât profesioniștii cât și pasionații de tehnologie și inovații.
GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferință și casa economiei digitale din Europa Centrală și de Est, în care profesioniștii din întreaga regiune au acces la soluții tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale și o oportunitate de networking.
The Smart Home Summit este evenimentul dedicat tehnologiilor de automatizare a locuințelor, care prezintă cele mai recente soluții pentru case inteligente. Conceptul explorează inovații avansate în securitate, controlul energiei și confort, oferind participanților o viziune clară asupra viitorului locuințelor conectate. Sub sloganul „Europe’s leading home automation event”, The Smart Home Summit oferă o platformă unică (scenă și spațiu expo) și aduce în prim-plan digitalizarea clădirilor office, dar și rezidențiale, cât și importanța tehnologiei în viitorul home & building automation.
Related Posts
Latest News
-
Timp de calitate intre mama si copil cu ajutorul jucariilor creative
Relatia dintre mama si copil se construieste prin momente de...
- Posted noiembrie 21, 2025
- 0
-
Cât de importantă este gutiera după aparat dentar
Gutiera de contenție este un dispozitiv medical, realizat personalizat, dintr-un...
- Posted noiembrie 17, 2025
- 0
-
Cum sa alegi costume dama office potrivite pentru birou
Pentru multe dintre noi, momentul in care intram in birou...
- Posted noiembrie 11, 2025
- 0
-
Cum il ajuti pe copilul tau sa uite de ecrane si sa descopere bucuria jocurilor care il dezvolta
Televizorul si telefonul au devenit parte din rutina zilnica a...
- Posted noiembrie 9, 2025
- 0
-
Zambetul care schimba totul: cum iti poti recapata increderea cu ajutorul fatetelor dentare
Uneori, micile imperfectiuni dentare – o pata, o fisura, o...
- Posted noiembrie 7, 2025
- 0
-
De ce ne atrag lucrurile frumos ambalate – aspecte care ne influenteaza deciziile de cumparare
Deschiderea unui cadou sau primirea unui produs incep cu un...
- Posted noiembrie 7, 2025
- 0
-
Gabriela Boldeanu – Rigoare, responsabilitate si autenticitate in leadership
Gabriela Boldeanu este genul de lider care nu lasa lucrurile...
- Posted noiembrie 6, 2025
- 0
Vezi Joburi – Trend-Jobs.ro
Creeaza-ti cont, un CV si aplica simplu si rapid la jobul dorit, pe Trend-Jobs.ro.
- Reprezentant Vânzări
Oportunitate de carieră în Cluj-Napoca Căutăm coleg pentru postul de reprezentant de vânzări pentru magazinul nostru Bella Bike din Cluj-Napoca! 🔹 Responsabilități: • Oferirea de […]
Retetele Monei
- Bananele si versatilitatea lor in alimentatie – tot ce ar trebui sa stii, de la procesul de coacere la beneficii
Bananele sunt printre cele mai accesibile si iubite fructe din lume, fiind […]
- De ce nu reusesti sa slabesti chiar daca mananci corect
Mananci echilibrat, respecti orele meselor, ai renuntat la dulciuri si faci […]
Comunicate-PR.ro
Cele mai noi comunicate de presa
- Rolul lecturii în dezvoltarea omului
Lectura rămâne una dintre activitățile esențiale pentru dezvoltarea echilibrată a […]
- Canapea extensibilă cu 2 sau 3 locuri?! Ce să alegi pentru confort și funcționalitate
Atunci când îți amenajezi livingul sau camera de oaspeți, una dintre cele mai importante […]
Viata-sanatoasa.ro
- Varicele – o problema medicala si...
Varicele nu sunt doar o problema estetica, ci o afectiune medicala care poate […]
- Mutarea la tara poate fi cea mai buna...
Tot mai multi oameni aleg sa paraseasca agitatia orasului pentru linistea si […]
-
Timp de calitate intre mama si copil cu ajutorul jucariilor creative
Relatia dintre mama si copil se construieste prin momente...
- noiembrie 21, 2025
- 0
Afaceri si Leadership Feminin
- Ce pot invata liderii din joaca copiilor si cum le poate imbunatati acest lucru stilul de conducere
Joaca nu este doar o activitate distractiva pentru copii, ci un instrument […]
- Cum se organizeaza teambuildinguri in natura care impresioneaza si functioneaza impecabil
Evenimentele corporate in aer liber au devenit o alegere tot mai populara […]
- Strategii de alegere a spatiului optim pentru intalniri de afaceri de succes
Locatia unei intalniri de afaceri este mai mult decat un detaliu logistic, este […]
Noutati
-
Timp de calitate intre mama si copil cu ajutorul jucariilor creative
Relatia dintre mama si copil se construieste prin momente de...
- noiembrie 21, 2025
- 0
-
Cât de importantă este gutiera după aparat dentar
Gutiera de contenție este un dispozitiv medical, realizat personalizat, dintr-un...
- noiembrie 17, 2025
- 0
-
Cum sa alegi costume dama office potrivite pentru birou
Pentru multe dintre noi, momentul in care intram in birou...
- noiembrie 11, 2025
- 0
-
Cum il ajuti pe copilul tau sa uite de ecrane si sa descopere bucuria jocurilor care il dezvolta
Televizorul si telefonul au devenit parte din rutina zilnica a...
- noiembrie 9, 2025
- 0
-
Zambetul care schimba totul: cum iti poti recapata increderea cu ajutorul fatetelor dentare
Uneori, micile imperfectiuni dentare – o pata, o fisura, o...
- noiembrie 7, 2025
- 0
LumealuiJunior.ro
- Ce face o jucarie sa devina „de neuitat” pentru copii
Exista jucarii care trec testul timpului si devin parte din amintirile de familie. Nu sunt neaparat […]
- Care este impactul culorilor in educatia prescolarilor
In primii ani de viata, creierul copilului se dezvolta cu o viteza uimitoare. Fiecare stimul vizual […]
- Ce nu iti spune nimeni despre aerul din locuinta ta si cum iti protejezi copiii de alergii si...
Multi parinti se concentreaza pe alimentatie, igiena si rutina zilnica, dar ignora un factor […]
Comunicare-Online.ro
- Merită investiția într-un colțar extensibil când ai animale de companie?
Cei care împart casa cu animale de companie știu că dragostea oferită de un câine sau o […]



















0 comments