Suflatul in lumanarile de pe tort poate fi periculos pentru sanatate
An dupa an, copii sau nu, acompaniati de urarile de Multi Ani Traiasca ale invitatilor, suflam in lumanari, acesta fiind un obicei nelipsit la petrecerile aniversare. Simbolizand numarul anilor impliniti, lumanarile aprinse deasupra tortului ne pot aduce si fericire pentru anul respectiv, cu conditia sa reusim sa le stingem pe toate dintr-o singura suflare. De asemenea, persoana sarbatorita trebuie sa isi puna o dorinta in acel moment, pe care trebuie sa o tina secreta daca vrea sa i se indeplineasca. Dar te-ai gandit vreodata ca acest gest poate raspandi microbi si ca exista specialisti care sunt de parere ca poate fi periculos pentru sanatate?
Autor: Claudia Ilies
Acest obicei este preluat de la vechii faraoni si de la anticii greci si romani. Din Vechiul Testament stim ca faraonul, regele Egiptului, obisnuia sa isi sarbatoreasca ziua de nastere in acelasi timp cu prima zi de instaurare in tron. Iar de la Herodot stim ca persii obisnuiau, de asemenea, sa organizeze un banchet cu ocazia aniversarilor.
Grecii obisnuiau sa isi celebreze zeii. Acestia au pregatit pentru Artemis, zeita lunii, un tort aniversar decorat cu lumanari aprinse, care simboliza lumina si reflectia zeitei asupra pamantului. Ulterior, gestul a fost considerat drept un ritual pagan, dar a revenit in Germania, in secolul al XIII-lea, cu ocazia „kinderfeste”, acestea fiind primele petreceri aniversare.
Obiceiul lumanarilor de pe tort este descris de scriitorul Sybil Grafin Shonfeldt in opera sa, Das guten Tons (1987), drept un ritual care simbolizeaza un cerc magic de prietenie indestructibila creat in jurul persoanei aniversate, cu scopul de a o proteja pe aceasta de demonii petrecerii.
Zilele aniversare reprezinta si o ocazie de a ne pastra contactele sociale prin simplul gest de a adresa cateva cuvinte frumoase sarbatoritului sau de a ne exprima prietenia sau stima prin oferirea unui cadou.
Dar Consiliul Australian pentru Sanatate si Cercetari Medicale este de parere ca ar trebui sa renuntam la obiceiul suflatului in lumanari pentru ca acesta poate fi extrem de periculos pentru sanatate. Specialistii australieni sunt de parere ca astfel se poate evita raspandirea microbilor intre copii. Ei propun servirea fiecarui copil participant la aniversare cu prajituri sau cu bomboane, si nu impartirea tortului asupra caruia a suflat micul sarbatorit. De asemenea, se recomanda dezinfectarea zilnica a jucariilor, a manerelor de la usi si a lenjeriilor de pat din unitatile de ingrijire a copiilor. Utilizarea unui dezinfectant cu alcool pentru spalarea mainilor dupa fiecare iesire la joaca este, de asemenea, obligatorie.
Potrivit The Telegraph, sugestiile nu au ramas fara reactii vehemente din partea parintilor, dar si a medicilor pediatri, care apreciaza ca expunerea la un numar redus de bacterii din mediul inconjurator este recomandata pentru intarirea sistemului imunitar.
Daca alegem sa ne crestem copii sub un glob de sticla riscam ca acestia sa contacteze la un moment dat o infectie contra careia organismul nu va putea sa lupte, sunt de parere medicii specialisti.
Tu ce parere ai? Nu pare a fi o recomandare exagerata? Ti-ai putea priva copilul de asemenea momente unice pentru el?
0 comments