“O noapte furtunoasa”, o noua premiera teatrala la Grand Cinema & More
STUDIO AMENA prezinta sambata, 5 aprilie, ora 19, o noua reprezentatie a spectacolului „O noapte furtunoasa”, de I.L. Caragiale, pe scena Grand Cinema&More din Baneasa Shopping City.
Spectacolul este regizat de catre Gelu Colceag, unul dintre cei mai buni regizori de comedie din Romania. Scenografia este realizata de Ioana Pashca, costumele sunt semnate Eliza Munteanu, iar din distributie fac parte: Magda Catone, Daniela Nane, Doru Ana, Mircea Rusu, George Ivascu, Vlad Corbeanu, Vlad Logigan si Andrei Mateiu.
Despre „O noapte furtunoasa”
„O noapte furtunoasa” a avut premiera absoluta in data de 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București, fiind trecuta in programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor la acea vreme. Premiera a avut un mare succes, dar autorul, iesit pe scena ca sa primeasca aplauzele furtunoase dezlantuite chiar dupa primul act, s-a auzit fluierat si huiduit de catre unele grupuri de oameni, organizate la galerie.
Despre ceea ce se intamplase ne marturiseste chiar Caragiale:
„Se raspandise vestea ca piesa lovea in institutia Garzii Cetatenesti. Iar la a doua reprezentatie, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit si amenintat, de o droaie de patrioti din Garda Civica, cu bataia in piata Teatrului. Niste tineri ofiteri m-au scapat de furia lor.”
In 1935, piesa a ajuns si pe scena Operei Romane, fiind insotita de muzica lui Paul Constantinescu. In 1943 regizorul Jean Georgescu a realizat un film dupa piesa lui Caragiale. De atunci, nenumarate montari au adus la lumina caracterele valabile in orice timp ale personajelor atat de indragite.
Biletele sunt disponibile online la http://www.grandcinemaandmore.ro si la biroul Concierge al Cinematografului din Baneasa Shopping City, Bucuresti.
Distributia:
JUPÂN DUMITRACHE TITIRCA INIMA-REA, cherestigiu, capitan in garda civica- DORU ANA
NAE IPINGESCU, ipistat, amic politic al capitanului- MIRCEA RUSU
CHIRIAC, tejghetar, om de incredere al lui Dumitrache, sergent in garda- GEORGE IVASCU/ VLAD CORBEANU
SPIRIDON, baiat pe procopseala in casa lui Titirca- VLAD LOGIGAN
RICA VENTURIANO, arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist- ANDREI MATEIU
Veta, consoarta lui jupan Dumitrache- MAGDA CATONE
Zita, sora Vetei – DANIELA NANE
Despre STUDIO AMENA:
Companie de teatru independent infiintata in decembrie 2011 de catre Daniela Nane. Organizeaza spectacole, programe de dezvoltare personala si proiecte educative.
Related Posts
Latest News
-
Magia întâlnește modernitatea – defilare încântătoare Coperni la Disneyland Paris
La începutul lunii octombrie, toată industria modei și-a ținut respirația....
- Posted noiembrie 25, 2024
- 0
-
Ținute elegante pentru sărbătorile de iarnă: cum să ieși în evidență cu discreție și rafinament
Sărbătorile de iarnă sunt momentul perfect pentru a-ți exprima unicitatea...
- Posted noiembrie 21, 2024
- 0
-
Știai că răul de altitudine poate duce la edem pulmonar? Află cum te poți proteja!
Călătoriile la altitudini mari pot fi fascinante, dar vin și...
- Posted noiembrie 21, 2024
- 0
-
Cum să vinzi un autovehicul fără probleme și să obții cel mai bun preț
Vânzarea unui autovehicul poate părea o sarcină complicată, dar cu...
- Posted noiembrie 21, 2024
- 0
-
De ce să alegi bijuteriile din aur – 6 motive care te vor convinge că sunt un cadou inspirat pentru cei dragi
Întrucât marchează momente emoționante, sunt valoroase, rafinate și elegante, bijuteriile...
- Posted noiembrie 21, 2024
- 0
-
Cum să alegi parfumul potrivit în funcție de anotimp și ocazie
Parfumul pe care îl folosești spune o poveste despre tine,...
- Posted noiembrie 21, 2024
- 0
-
Ghete copii pentru sezonul rece în tendințele modei actuale
Ghetele pentru copii au devenit de multă vreme o ramură...
- Posted octombrie 31, 2024
- 0
Vezi Joburi – Trend-Jobs.ro
Creeaza-ti cont, un CV si aplica simplu si rapid la jobul dorit, pe Trend-Jobs.ro.
- Angajam modele de videochat cu sau fara experienta!
Vrei sa-ți depășești limitele financiare? Ești comunicativa, ambițioasa si cunoști limba engleza ? Angajam modele de videochat cu vârsta minima de 18 ani, pentru interacțiune exclusiv […]
Retetele Monei
- Salata de telina – o reteta simpla si rapida de cruditati
Vrei o salata simpla si rapida, insa care sa fie ceva mai deosebita? Ce spui de […]
- Pui Shanghai / Pui cu pesmet
O modalitate foarte rapida de a prepara carnea de pui e la tigaie. Daca nu ai […]
Comunicate-PR.ro
Cele mai noi comunicate de presa
- Ați început planificarea următorului concediu? Încercați Bonaventura, agenția de turism din Rădăuți
Concediile nu s-au terminat de mult timp și mai urmează încă unul în curând, deci pare că […]
- Ce face o fabrica de canapele: procesul din spatele mobilierului de calitate
Canapeaua este piesa centrală a oricărui living, simbolizând confortul, funcționalitatea și […]
Viata-sanatoasa.ro
- Copaci cu proprietăți curative –...
În natură găsim resurse incredibile care ne pot îmbunătăți sănătatea […]
- 5 metode pentru a fideliza angajații...
Retenția angajaților reprezintă un obiectiv esențial pentru orice companie […]
-
Magia întâlnește modernitatea – defilare încântătoare Coperni la Disneyland Paris
La începutul lunii octombrie, toată industria modei și-a ținut...
- noiembrie 25, 2024
- 0
Afaceri si Leadership Feminin
- ICF CoachFest 2024, un eveniment despre transformare personală și organizațională
Material sustinut de MindsetCoaching.ro ICF CoachFest 2024 a fost un spațiu […]
- Ghid pentru antreprenori: servicii utile pentru a gestiona eficient o afacere
Succesul unei afaceri depinde de multiple decizii și de sprijinul potrivit la […]
- Pași de Antreprenor, 100 de oameni și un scop comun: 15 milioane de pași în 15 zile
“Când am văzut ultimele statistici despre antreprenori și depresie, m-am […]
Noutati
-
Magia întâlnește modernitatea – defilare încântătoare Coperni la Disneyland Paris
La începutul lunii octombrie, toată industria modei și-a ținut respirația....
- noiembrie 25, 2024
- 0
-
Ținute elegante pentru sărbătorile de iarnă: cum să ieși în evidență cu discreție și rafinament
Sărbătorile de iarnă sunt momentul perfect pentru a-ți exprima unicitatea...
- noiembrie 21, 2024
- 0
-
Știai că răul de altitudine poate duce la edem pulmonar? Află cum te poți proteja!
Călătoriile la altitudini mari pot fi fascinante, dar vin și...
- noiembrie 21, 2024
- 0
-
Cum să vinzi un autovehicul fără probleme și să obții cel mai bun preț
Vânzarea unui autovehicul poate părea o sarcină complicată, dar cu...
- noiembrie 21, 2024
- 0
-
De ce să alegi bijuteriile din aur – 6 motive care te vor convinge că sunt un cadou inspirat pentru cei dragi
Întrucât marchează momente emoționante, sunt valoroase, rafinate și elegante, bijuteriile...
- noiembrie 21, 2024
- 0
LumealuiJunior.ro
- Ghete copii piele naturală la modă, de calitate și confortabile
Atunci când vrei să cumperi ghete copii piele naturală ar trebui să alegi o combinație între […]
- 6 greșeli pe care ar trebui să le eviți când amenajezi camera copiilor
Amenajarea camerei copilului tău este o provocare, dar și o oportunitate de a crea un spațiu […]
- Semnele timpurii ale autismului – ce trebuie să știe părinții pentru o depistare corectă
Depistarea timpurie a tulburărilor din spectrul autist (TSA) poate juca un rol crucial în […]
Comunicare-Online.ro
- Cum să creezi obiceiuri sănătoase de igienă pentru micuțul tău
Obiceiurile sănătoase de îngrijire formate în primii ani de viață a copiilor au un impact […]
0 comments