Simboluri ale Sfintelor Paste - Woman2woman.ro


Simboluri ale Sfintelor Paste

By on aprilie 22, 2013

mancare de post

Share Button

Sfintele Paste reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori pentru credinciosii crestin-ortodocsi, datorita miracolului si minunii Invierii lui Iisus Hristos, dar si pentru biruinta omenirii, triumful asupra suferintei si spalarea pacatelor. Exista foarte multe traditii legate de aceasta sarbatoare care se pastreaza pana in zilele noastre, unele dintre ele spre incantarea celor mici. Mai jos am enumerat cateva dintre cele mai reprezentative simboluri.

Autor: Florentina Florea 

oua de paste

Ouale rosii

Acestea simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea Sa din morti. Oul, el insusi purtator de viata, este simbolul regenerarii, al purificarii si al vesniciei. De aceea, cand se sparg ouale prin ciocnire, se spune: ”Hristos a Inviat!”,”Adevarat a Inviat!”, iar in perioada Pastelui, crestinii folosesc aceste cuvinte, drept salut. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii.

Pasca

Gospodinele pregatesc un fel de cozonac cu branza care se coace o singura data pe an, cu acest prilej. Are forma rotunda pentru ca, se zice, scutecele lui Hristos au fost rotunde, o cruce la mijloc si aluat impletit pe margini.

Mielul

Il simbolizeaza chiar pe Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care S-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Rugaciunile pentru binecuvantarea mieilor dateaza din secolul al XVII-lea. Ulterior, mielul fript a devenit felul principal al mesei de Paste.

Crucea

Icoana a crestinismului si simbol al tuturor sarbatorilor crestine, a vietii asupra mortii, al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni si al jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii. Imparatul Constantin a declarat-o in cadrul Consiliului de la Niceea simbol al crestinatatii, inca din anul 325 d.H.

Lumarea de inviere

In noaptea Invierii, fiecare participant la slujba trebuie sa aiba cu el o lumanare pe care sa o aprinde si sa o tina aprinsa pe tot parcursul savarsirii Sfintei Slujbe. Dupa Inviere, fiecare se intoarce cu lumanarea aprinsa acasa. Se spune ca se aduce lumina Invierii sau vestea miracolului. Lumanarea se pastreaza tot timpul anului, si se poate aprinde ori de cate ori se abate vreo nenorocire asupra familiei, membrii acesteia fiind astfel calauziti de lumina.

 

iepurasul de pasteIepurasul de Paste

Se presupune ca acest simbol pascal isi are originea in credintele precristiane ale fertilitatii. Iepurele, cel mai fertil animal, era vazut ca un simbol al renasterii intregii naturi in aceasta perioada a primaverii.

Prima aparitie a iepurasului, ca simbol al Pastelui, a avut loc in Germania, fiind mentionat in scrieri in jurul anului 1500. Si tot in Germania, la inceputul secolului al XVII-lea, au aparut primii iepurasi comestibili, facuti din aluat si zahar.

Emigrantii germani au dus si in America traditia iepurasului de Paste care ofera oua vopsite copiilor cuminti. Copiii realizau cuiburi sau cosulete din frunze sau din iarba si le asezau in gradina. Acestia credeau ca in timpul noptii, Iepurasul va veni si le va umple cosuletele cu oua multicolore.

De Pastele crestin se consuma mai rar carne de iepure si se prefera mai degraba servirea la desert de iepurasi de ciocolata sau de martipan, care alaturi de miei si oua dulci fac deliciul copiilor, dar si al adultilor.

Paste linistit tuturor!

oua de paste

Share Button

One Comment

LASA UN RASPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *