Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos - Woman2woman.ro


Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos

By on October 26, 2020

mancare de post

Share Button

Atunci cand nu-ti mai poti stapani pofta de dulce sau vrei sa-ti surprinzi musafirii cu o prajitura delicioasa, te apuci sa gatesti un desert care sa incante papilele gustative. Daca nu mai ai idei, incearca prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos.

Astazi vom facem o prajitura usoara, cu branza dulce de vaca, stafide si nuca de cocos – numai buna de savurat alaturi de cei dragi. Pentru inceput, aprovizioneaza-te cu ingredientele necesare si pregateste-ti spatiul de lucru.

Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos
Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos

Ingrediente prajitura cu branza dulce

Ai in casa branza de vaca dulce, stafide si nuca de cocos si nu stii ce ai putea gati cu ele? Incearca aceasta reteta si vezi de ce ingrediente ai nevoie:

  • 400 g branza dulce de vaca;
  • 100 g unt;
  • 125 g faina alba;
  • 1 ou crud;
  • 75-80 g nuca de cocos;
  • 50 g zahar pudra sau vanilat;
  • 4-6 linguri stafide.

Cum se prepara prajitura

Un desert delicios este binevenit in orice moment al zilei. Prajitura cu branza dulce este usor de preparat, nu necesita mult timp de gatit si are un gust nemaipomenit. 

Pregatirea cremei de branza

Primul lucru pe care trebuie il facem este sa pregatim crema de branza. Spargem oul crud intr-un bol si il batem cu telul, asa cum facem si atunci cand gatim omleta. Dupa ce am batut oul bine, adaugam doua linguri de zahar pudra si amestecam bine cu telul. Mai apoi, adaugam trei linguri cu varf sau 75 de g de stafide si lasam sa se hidrateze putin prin ou.

Cum facem aluatul?

Pentru pregatirea aluatului folosim 100 de grame de unt, pe care il taiem cubulete, si 125 de grame de faian alba, circa cinci linguri. Amestecam cu degetele cele doua ingrediente pana cand obtinem firmituri de aluat. Este important sa nu ramana faina, ci sa fie foarte bine inglobata in unt. In cazul in care aluatul este prea umed, mai adaugam faina, deoarece inseamna ca am folosit o cantitate de unt prea mare pentru cantitatea de faina folosita. 

Dupa ce am obtinut firmiturile de aluat pregatim tava pentru cuptor. Punem hartia de copt in tava, rasturnam aluatul obtinut in ea si apoi il nivelam prin apasare, pentru a forma o foaie. La final vom obtine un aluat sfaramicios si lipicios.

Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos
Prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos

Dupa ce am pus aluatul in tava, ne intoarcem la crema de branza pe care nu am finalizat-o. In cazul in care doresti ca aceasta sa fie mai dulce, mai adauga zahar. In cele din urma, peste amestecul de ou si stafide adaugam branza de vaci si nuca de cocos. Amesteca bine compozitia fie cu o lingura, fie cu un tel. In cazul in care aceasta iese prea groasa, putem adauga putin iaurt sau smantana. Intre timp vom da drumul la cuptor, pentru a fi deja incalzit atunci cand punem prajitura la copt.

Dupa ce ne asiguram ca am amestecat bine crema de branza, o vom pune peste aluat, in tava. Fiindca aluatul se poate sfarma usor, va trebui sa intindem cu atentie crema de branza, pentru a nu sfarma aluatul si a fi uniforma. De indata ce am terminat de intins crema peste aluat, o vom pune la cuptor timp de 20 de minute, la foc mediu. Apoi o vom verifica, iar daca nu este suficient de coapta o mai lasam in jur de 10-20 de minute sau pana cand e gata. 

Prajitura cu branza dulce de vaca, stafide si nuca de cocos o poti servi cu scortisoara deasupra, imediat ce ai scos-o din cuptor. Iti uram pofta buna!

Reteta video pentru prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos

Daca nu ai mai gatit pana acum prajitura cu branza dulce, stafide si nuca de cocos, in reteta video de mai jos poti vedea fiecare pas pe care trebuie sa-l faci, de la ingrediente, metoda de preparare si pana la produsul final. Vezi reteta video si surprinde-i pe cei dragi cu un desert delicios.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *