26 de sfaturi de parenting care nu dau gres - Woman2woman.ro

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

By on December 5, 2018
Share Button

Am devenit parinti si asta ne ocupa tot timpul! Venirea unui copil nu numai ca ne va schimba complet prioritatile, dar ne va schimba complet viata! Si acest lucru se intampla inca din prima clipa de viata micutului, care depinde in totalitate de noi. Se vorbeste chiar despre meseria de parinte si se tin, in intrega lume, nenumarate cursuri si seminarii despre cum sa faci aceasta cat mai bine, pentru a creste un copil care sa aibe succesul garantat in viata.

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

Desi calitatea de parinte ne responsabilizeaza mult si ne obliga sa fim cu mult mai atenti la tot ceea ce facem si exprimam, nu trebuie uitat ca fiecare copil este o entitate unica si ca metodele de parenting sugerate trebuie adaptate continuu la necesitatile si dorintele copilului. Altfel spus, nu se poate vorbi despre o reteta unica a succesului in meseria de parinte si totul depinde, intr-o foarte mare masura, de imprejurari, de firea, personalitatea si aptitudinile copilului, dar si a parintilor. Ceea ce functioneaza perfect cu unii copii, cu altii, dimpotriva, poate dauna.

Totusi, daca ne dorim ca micul om pe care il crestem sa devina un adult responsabil, echilibrat, capabil sa se descurce in orice situatie fara sprijin parental, un om increzator in sine si in viata, exista cateva linii de care putem tine cont in aceasta minunata calatorie alaturi de copilul nostru.

1. Parintii sa fie constienti de faptul ca nu numai copilul invata din aceasta experienta parentala! Procesul de invatare este de ambele parti, pentru ca si parintele invata! Un bun parinte isi va cunoaste copilul, fiind deschis in orice moment pentru a-l asculta si intelege pe micut. Va invata limbajul lui si care variaza in functie de varsta, il va asculta si ii va acorda spatiul si sprijinul necesar pentru comunicare, inca de la cea mai frageda varsta. Astfel, parintele va decoda mesajul plansului, in perioada in care copilul este un bebelus, apoi mesajul corporal si, in final, pe cel verbal. Copilul trebuie lasat sa se exprime si, daca va avea nevoie, va fi ajutat cu rabdare si perseverenta pentru a dobandi capacitatea de a arata ceea ce simte, prin orice cale specifica lui.

2. Copilul are nevoie sa se tina cont de necesitatile lui fizice. Astfel, el nu poate fi obligat sa manance anumite mancaruri pe care le refuza sistematic. Daca el refuza carnea, de exemplu, nu se va insista in a introduce in alimentatia lui acest aliment. Necesarul de proteine se poate lua, la orice varsta, si din alte alimente. Deci, dragi parinti, relaxati-va! Micutul nu va muri de foame! El nu are aceleasi necesitati alimentare ca un adult! Nu il obligati sa manance mai mult decat are nevoie, sau la orele impuse de voi. Totodata, urmariti sa ii educati gustul pentru alimentatia sanatoasa, bazata pe legume si fructe proaspete, inca din perioada de diversificare. Sa stiti ca obezitatea de mai tarziu isi are originea in alimentatia pe care o primeste in primii doi ani de viata, lucru deloc de neglijat!

3. Pentru o evolutie frumoasa si echilibrata, copilul are nevoie de un mediu armonios. Sa stiti ca un copil bolnavicios reflecta o relatie tensionata intre parinti. Deci, vreti un copil sanatos, creati un mediu cat mai placut in jurul lui, folosind toate metodele cunoscute – culorile in care vopsim peretii camerei nu vor fi alese la intamplare, muzica ambientala in surdina, aromoterapia – toate pot contribui la armonizarea mediului din jurul copilului tau. Desigur, armonia dintre parinti conteaza foarte mult!

4. Desi este foarte controversat subiectul, un animal de companie pentru copilul tau poate fi de mare ajutor. Parintii evita sa isi lase copiii in preajma cainilor sau a pisicilor, concentrati fiind doar pe aspectele legate de igiena si paraziti si ignorand complet efectele benefice, atat pe plan fizic cat si emotional, pe care acestea le au asupra micutului. Sunt nenumarate cazuri in care animalul de companie a contribuit la imbunatatirea starii copilului, eliminand grave blocaje emotionale sau motrice. Deci, inainte de a refuza categoric un animal de companie in preajma copilului tau, asigura-te ca ai luat in calcul si efectele benefice pe care acesta le poate aduce in dezvoltarea lui.

5. Multi parinti vad in copilul lor o ocazie de a realiza tot ceea ce ei insisi nu au reusit sa faca, impingandu-I de la spate in diverse actiuni pe care micutul nu le agreaza. Nu uita ca fiecare copil este o entitate unica si are dreptul la propria ei evolutie. Respecta-l ca atare si lasa-I libertatea sa se decopere si sa isi gaseasca propriul drum. Daca ai vise nerealizate nu le pune in carca lui, ci treci la treaba!

6. Nu ii cere copilului tau recompense pentru faptul ca ai grija de el! Multi parinti traiesc cu ideea ca, daca au in grija un copil, au si dreptul sa ii solicite acestuia dovezi de afectiune si chiar mai mult! Acestea vor veni de la sine daca ai o relatie frumoasa cu el si nu trebuie cerute.

7. Nu uita de puterea exemplului in tot ceea ce faci! Copilul tau este asemeni unui recorder, el inregistrand absolut tot din ceea ce observa la tine! Nu iti place un anumit comportament la copilul tau – opreste-te o clipa si analizeaza-te! Nu cumva chiar de la tine a deprins acel obicei? Corecteaza-te pe tine si se va corecta si el. El este exact oglinda ta si nu face decat sa te reflecte!

8. Nu uita ca din greseli invatam si ca, oricat de mult ne-am dori sa invatam din greselile altora, va fi necesar sa le facem pe ale noastre. Nu iti certa copilul cand face o greseala. Acorda-i timpul necesar pentru a discuta cu el despre ceea ce s-a intamplat. Arata-i si alte variante ale modului in care ar fi putut sa procedeze si explica-i totul pe intelesul lui si pe un ton bland.

9. Daca vrei sa comunici cu copilul tau, cauta ca atunci cand ii vorbesti sa il privesti in ochi si de la acelasi nivel. Nu ii vorbi de sus, pentru ca te va percepe ca o amenintare si se va produce un blocaj in comunicare.

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

10. Sa tii minte in fiecare clipa ca procesul de asimilare a informatiilor noi este direct influentat de starea emotionala a copilului. Inteligenta emotionala este foarte importanta pentru dezvoltarea lui intelectuala. Altfel spus, o poezie invatata intr-o atmosfera vesela, cu rasete si miscari hazlii, va fi mult mai repede asimilata decat una repetata papagaliceste, intr-o atmosfera sobra, de studiu.

11. Fii in spatele copilului tau aratandu-i o posibila directie atunci cand se loveste de probleme, dar lasa-l sa actioneze singur. Nu face tu lucrurile pe care le poate face chiar el. Astfel va ajunge sa dezvolte abilitatea de a se descurca singur in orice situatie, stiind totodata ca se poate baza oricand pe suportul tau.

12. Nu iti injosi copilul si nu te purta cu el asa cum tie nu ti-ar placea ca el sa se poarte cu tine! Nu uita ca faptul ca ii esti parinte nu te face nicicum superior lui! Dimpotriva! Sunt cazuri in care copiii sunt cu mult mai evoluati decat parintii.

13. Priveste faptul ca esti parinte ca pe o binecuvantare, caci asa si este! Bucura-te si constientizeaza cat poti de mult clipele petrecute in compania lui. El chiar este un dar venit in viata ta, iar tu vei descoperi treptat cat de multe ai de invatat de la el.

14. Unii parinti traiesc o adevarata drama din cauza faptului ca nu ii pot oferi copilului lor prea mult din punct de vedere material si ajung sa se izoleze emotional de propriul copil, simtindu-se vinovati. Copilul are nevoie, in primul rand, de afectiunea ta! Nu te mai victimiza! Atata timp cat ii oferi tot ce ii poti oferi mai bun in acel moment, chiar daca aparent este foarte putin din punct de vedere financiar si copilul, poate, nu are cele mai scumpe hainute si jucarii, este suficient!

15. Sunt parinti care, aproape fara sa realizeze, renunta la viata personala pentru a se dedica intru totul copilului lor. Cumva ajung sa se sacrifice pe ei insisi! Nu uita sa fii un exemplu in fiecare clipa prin ceea ce faci pentru omuletul acela din viata ta! Ai vise si pasiuni – urmeaza-le! Nu le sacrifica de dragul copilului, dimpotriva! Arata-i pasiunile tale, poate va fi atras in acele activitati si minunate clipe veti petrece impreuna!

16. Nu te neglija! Desi pare egoist, sa stii ca nu poti avea grija de cel de langa tine daca nu ai, in primul rand, grija de tine insuti! Da, esti parinte, dar nu uita ca, in caz de prabusirea unui avion in care esti cu copilul tau si aveti o singura masca de oxigen, tu trebuie sa fii primul care beneficieaza de oxigen! Pentru ca, daca tu iti pierzi cunostinta, nu il vei mai putea proteja!

17. Oarecum legat de punctul anterior este si faptul ca nu ii poti face fericiti pe cei din jurul tau daca tu nu esti fericit. Cum ai putea tu, cu o stare de spirit trista si innegurata, sa ii arati copilului ca viata este frumoasa si merita traita?! Deci, vrei un copil fericit si increzator in fortele proprii – fii tu insuti astfel! Din nou – nu te neglija si nu renunta la viata personala pe motiv ca acum esti parinte! Dimpotriva! Traieste totul si mai frumos si, mai mult, exprima-te cat poti de explicit si arata in fiecare clipa ceea ce simti!

18. Vorbeste cu copilul tau despre ceea ce simti si nu te ascunde cand plangi. Nu este nimic rusinos sau nefiresc in faptul ca avem momente de tristete. Explica-i ca nu au legatura cu el si ca ai nevoie doar de un pic de timp pentru a te redresa. Deasemenea, cand el va trece prin momente dificile, invata sa nu il sacai cerandu-i destainuri si lasa-l sa vina el singur sa iti povesteasca. Daca este nevoie, respecta-i propriile momente de tristete si nu ii invada intimitatea, dar incurajeaza-l tacut sa iti vorbeasca. Stiu, nu e usor, dar acolo unde exista comunicare se va gasi calea cea mai buna pentru a echilibra situatiile. Mai mult, sunt parinti care ajung sa comunice telepatic cu copii lor, ii simt de la distanta cand sunt bine sau nu, si stiu exact cand copilul e pregatit sa povesteasca sau mai are nevoie de timp sa isi aprofundeze sentimentele.

19. Sub nici o forma nu rade de copilul tau cand plange! Ideea ca “noi suntem barbati si nu plangem” nu mai este deloc una sanatoasa. Lasa-l sa se descarce. Mangaie-l si vorbeste-I bland. Usor, abia simtit, dupa ce el ti-a spus despre ce este vorba, daca motivul este unul pueril – cum ar fi ca “un catel a fugit si nu a stat sa fie mangaiat” – poti sa destinzi atmosfera cu o observatie hilara, menita sa il faca sa rada – “poate avea prea multi puricei si nu vroia sa ii imparta cu tine”! Copilul are dreptul sa experimenteze toata gama de sentimente, el nu poate fi fericit tot timpul, asa ca invata-l sa depaseasca si momentele de tristete, sa le exteriorizeze si sa nu le refuleze.

20. Rezerva-ti timp sa te joci cu copilul tau! Nu uita ca prin joc el invata!

21. Invata-l care e diferenta dintre povesti si povestiri. Inainte de culcare e momentul povestilor, cand, impreuna puteti inventa cate in luna si in stele. Dar el trebuie sa stie si cand e momentul povestirilor, adica cand se expun faptele exact asa cum s-au petrecut. Povestiti impreuna evenimentele de peste zi, cu cat mai mare acuratete, dar si inventati povesti impreuna, intrecandu-va in imaginatie!

22. Lasa copilul sa te ajute la activitatile de prin gospodarie. Da, stiu, tu le faci mai repede si mai bine! Dar el are nevoie sa se deprinda cu toate acestea. Lasa-l sa framante aluatul pe langa tine, da-i un cutit de plastic si un morcov fiert sa il taie cot la cot cu tine. Nu conteaza ca vei mai munci apoi alte 5 minute in plus ca sa faci curat.

23. Nu ii refuza copilului tau contactul cu anumiti copii pe motiv ca aceia vorbesc urat sau sunt mai agresivi. Poti folosi aceste ocazii pentru a-i arata copilului modele de genul “asa nu!”. Cu siguranta, daca ai plantat seminte bune in el, comportamentul neadecvat al altor copii nu il va influenta negativ. Dimpotriva, e posibil sa il deranjeze si sa constientizeze si mai bine comportamentul pozitiv.

24.  Lasa-ti copilul sa se exprime liber, dar nu in detrimentul celor din jur! De mic el trebuie sa invete ca poate face ceea ce vrea atata timp cat nu ii deranjeaza si nu ii prejudicieaza cu nimic pe cei de langa el! Daca vrea sa fie respectat, el, la randul lui, trebuie sa ii respecte pe ceilalti. O cale foarte simpla pentru a corecta tendinte neportivite – cum ar fi pornirea de a impinge alti copii – este de a “oglindi” ceea ce el face si deranjeaza. Astfel, il poti impinge si tu, exact asa cum el a procedat mai devreme cu copilul din fata lui. Dar fii atent la incarcatura emotionala cu care faci acest gest. Nu il brusca si nu o face sub forma de pedeapsa. Pur si simplu ii arati ca “jocul” acela doare. O poti face zambind sau cu aceeasi expresie a chipului pe care el insusi a avut-o cand a facut-o. E doar o oglindire menita sa il ajute sa constientizeze ca ceea ce a facut este neplacut si chiar doare. Daca ai procedat corect, copilul nici nu va plange! Se va ridica singur de jos, te va lua de mana si va dori sa plece de acolo. Poti fi sigur ca nu va repeta gestul!

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

26 de sfaturi de parenting care nu dau gres

25. Nu iti certa copilul in public! E posibil sa il umilesti! Spune-i doar ca veti discuta despre ceea ce s-a intamplat de indata ce veti ajunge acasa.

26. Am ajuns si la pedeapsa corporala. Din pacate, chiar si in ziua de azi, sunt parinti care considera ca “bataia este rupta din rai”. Sau “si pe mine m-au batut ai mei si nu am murit”! Sau “sunt parintele tau si am dreptul sa te altoiesc”! Dragi parinti, daca ati ajuns sa aplicati copilului vostru pedepse corporale, cat de mici, e semn clar ca nu ati respectat nici 5% din cele scrise mai sus! Pedeapsa corporala nu este decat o dovada a neputintei parintelui in fata copilului sau!

Nu uita – trateaza-ti copilul exact asa cum vrei ca el sa te trateze! Tie ti-ar placea ca la batranete sa mai primesti asa, cate una mica, la fund?! Pe motiv ca ai dat televizorul prea tare, sau ai varsat supa din farfurie?!

Pedeapsa corporala, cat de mica, este o forma de manifestare a superioritatii tale, in calitate de parinte, asupra copilului tau! Dar copilul nu iti este inferior! El este un dar in viata ta! Este o ocazie sa te descoperi, sa te depasesti, sa te deblochezi, sa iesi din tiparele invechite si sa iti schimbi viata!

Daca ai ajuns sa aplici pedepse corporale unui copil, opreste-te si mediteaza serios la tot ce s-a spus mai sus. Undeva, pe drum, cu siguranta ai pierdut cheia unei relatii minunate cu omuletul acesta care te-a ales sa ii fii parinte si sa depinda complet de tine. S-a abandonat in mana ta cu infinita incredere, pentru ca stie ca astfel va scoate la lumina, din tine, tot ce este mai frumos.

Si da, a avea grija de un copil este o ocazie minunata sa devenim mai buni si sa trecem la o etapa superioara a evolutiei noastre spirituale.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *