8 martie, 5 idei de cadouri frumoase si delicioase

8 martie, 5 idei de cadouri frumoase si delicioase

By on March 2, 2013
Share Button

Primavara a venit si odata cu ea si evenimentele, dar si cadourile. Dupa sarbatorirea primaverii cu un martisor, un buchet de ghiocei si multe ganduri bune, urmeaza o sarbatoare care, din punctul meu de vedere, este cea mai importanta sarbatoare a anului: 8 Martie. Si nu, nu pentru ca sunt femeie, ci pentru ca sunt fiica si am o mama care merita sa se bucure din plin de aceasta zi, de ziua ei.    

flori cadouri 8 martieAutor: Diana Fanea

8 martie, ziua femeii, ziua mamei, ziua bunicii, ziua fiecarei reprezentante a sexului frumos. Se prea poate ca, odata cu trecerea timpului sa epuizam ideile de cadouri potrivite pentru aceasta sarbatoare. Sau poate bugetul nu ne permite in fiecare an sa-i cumparam bunicii un scaun balansoar nou sau mamei un sirag de perle de la cele mai renumite brand-uri de bijuterii.

Astfel, am pregatit o lista cu 5 cadouri potrivite pentru 8 Martie, cadouri care nu se demodeaza niciodata si a caror valoare, pe cat e de nesemnificanta din punct de vedere material, pe atat de grandioasa in sufletele femeilor din jurul nostru:

1. Florile, potrivite pentru orice sarbatoare 

Pentru ca stim ca tuturor femeilor le plac florile, pentru ca e anotimpul in care natura reinvie si florile apar in toata splendoarea lor, pentru ca vanzatorii florariilor sunt pregatiti sa impodobeasca in cel mai minunat mod posibil chiar si un buchet mic de zambile, florile vor fi intotdeauna binevenite in topul listei de cadouri pentru 8 martie.

Pont: Afla florile preferate ale persoanei careia o sa-i daruiesti buchetul, o vei impresiona cu siguranta.

2. Ciocolata, pentru sarbatori dulci

Desi femeile adesea neaga faptul ca sunt innebunite dupa ciocolata, ba mai mult, o refuza politicos, pentru ca e bogata in calorii, fiecare dintre noi isi permite sa se rasfete o zi din an, cu o ciocolata buna. Indiferent ca e ciocolata alba, amaruie sau neagra, umpluta cu crema, sau doar cu aroma de lapte, ciocolata o va indulci cu siguranta pe femeia de langa tine, in aceasta zi atat de speciala pentru ea, 8 Martie.

3. Fotografiile, imortalizarea momentelor speciale

Despre femei se stie deja ca iubesc adesea amintirile, mai mult decat iubesc persoanele cu care le-au trait. Astfel, o rama cu o fotografie, un album personalizat, sau chiar un brelog dragalas cu o fotografie, va reprezenta in fata femeii din viata ta un adevarat cadou de suflet.

Pont: Nu uita sa specifici pe verso ocazia cu care ii oferi acest cadou: 8 Martie.

4. Hand-made stuff, cadouri din suflet

Inainte de alegerea unui cadou potrivit, e esential sa ne amintim ca SUNTEM FEMEI. Si ce ne place noua femeilor, mai mult decat sa vedem ca suntem apreciate?! Incepand de la un ornament, pana la o cana pictata manual sau bijuterii confectionate, ideea ca a primit un cadou lucrat de mainile persoanei care il daruieste, va impresiona garantat orice femeie, indiferent de varsta, gusturi sau statut.

5. Scrisori/felicitari de 8 Martie

Apreciem sinceritatea, apreciem gandurile pure si apreciem oamenii din jurul nostru care stiu sa isi exprime sentimentele, printr-o scrisoare “uitata” pe noptiera sau o felicitare prinsa de un buchet de lalele rosii. Exprimati-va gandurile, sentimentele, urarile.

O zi de 8 martie cat mai frumoasa va doresc! Si cadouri pe masura! 🙂

Sursa foto: Petreesflorist.net

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Woman2woman.ro